"Dragostea infrumuseteaza toate ideile si justifica toate obrazniciile" ( G.B. Shaw) . Numai auzul acestor cuvinte ma umple de revolta. Adica...cum?! Cand exista dragoste de mama, dragoste de sora, de natura, de sine, de altu, de umbra, de idol, de mentor...putem gasi cate o dragoste ca scuza pentru orice? "Vesnic tin cura de slabire si incerc sa ma dezindragostesc fara folos. Dar e ceva in mine care ma duce cu bratele intinse, ca si cum as fi hipnotizata, catre platouri cu baclavale si catre iubiri deznadejduite, dar dulci, catre aluaturi parfumate si fragede, catre brate interzise." ( Alice Nastase )
Sau poate e o dragoste imaginara, o dragoste inefabil, ce se doreste a fi de mintea mea ce amesteca aroma intepatoare de ciocolata calda cu gustul de emotie indragostita. Poate ne limitam sufletele din ce in ce mai mult. De fiecare data cand m-am indragostit cu adevarat, cu nebunie, cu durere, cu ameteala, cu dor, am redevenit copil.
Marturisesc ca nu cunosc iubirea. Marturisesc ca stiu ca sunt indragostita constant de vant, de ploi, de o poezie, o carte, o poza pe care o contemplu pana la epuizare, pana se plictiseste de mine si incet incet ne indepartam si eu ma indragostesc nebuneste de amintirea ei si am depresie si apoi ma indragostesc deodata de un gand incogniscibil si de floarea pe care am gasit-o azi la fereastra ( probabil e acolo de zile intregi, dar nu am observat-o).
Marturisesc ca am emotii puternice, pana la lacrimi, marturisesc ca sunt omul obisnuit ce poarta un razboi cu sine, cu un alt "eu" care e indragostit de altceva, de ingerul meu pazitor pe care il simt si pe care, in ignoranta mea, refuz sa il aud. Cred ca am alti ingeri, poate mai aproape de fiinta banala ce sunt, care imi lumineaza calea. Am alaturi oameni angelicizati care sunt cu mine dinainte de dintotdeauna si pe care i-as imbratisa ore in sir fara un cuvant.
Un tremur nebun mi-a cuprins sufletul si ma lupt si incerc sa scap de el dar se pare ca nu renunta si acum pielea-mi danseaza pe muzica lui. Mataniile de pe masa inconjoara camera de lumina ce imi patrunde in orbite si un miros de acorduri de chitara imi infunda narile si multumesc ingerului meu ca exista. Il rog sa-mi ierte banalitatea, lipsa de inspiratie, sa nu ma lase niciodata sa ma pierd.
Oamenii mei angelicizati, putinii trecatori prin viata, deja ridati, carunti si plini de grija altcuiva ma asteapta sa trec de mii de esecuri, sa ma maturizez odata, sa ma gasesc/re-gasesc. Si cand ne atingem palmele, ne amestecam sentimentele, gandurile. Ne amestecam. Si se aud soapte. Si eu realizez cati ingeri am... Mai multi decat merit. Prietenii mei care au parasit lumea asta inainte de vreme, prietenii mei angelicizati , camarazii mei de razboi si ingerul cu iubirea lui " care-l devoreaza, care umple toate fisurile si face ca orice incercare de agresiune sa devina pulbere" ( P. Coelho ). Sper sa nu-mi dezamagesc viitorul si sa ajung candva macar praf din aripile unui pui de inger.
Sau poate e o dragoste imaginara, o dragoste inefabil, ce se doreste a fi de mintea mea ce amesteca aroma intepatoare de ciocolata calda cu gustul de emotie indragostita. Poate ne limitam sufletele din ce in ce mai mult. De fiecare data cand m-am indragostit cu adevarat, cu nebunie, cu durere, cu ameteala, cu dor, am redevenit copil.
Marturisesc ca nu cunosc iubirea. Marturisesc ca stiu ca sunt indragostita constant de vant, de ploi, de o poezie, o carte, o poza pe care o contemplu pana la epuizare, pana se plictiseste de mine si incet incet ne indepartam si eu ma indragostesc nebuneste de amintirea ei si am depresie si apoi ma indragostesc deodata de un gand incogniscibil si de floarea pe care am gasit-o azi la fereastra ( probabil e acolo de zile intregi, dar nu am observat-o).
Marturisesc ca am emotii puternice, pana la lacrimi, marturisesc ca sunt omul obisnuit ce poarta un razboi cu sine, cu un alt "eu" care e indragostit de altceva, de ingerul meu pazitor pe care il simt si pe care, in ignoranta mea, refuz sa il aud. Cred ca am alti ingeri, poate mai aproape de fiinta banala ce sunt, care imi lumineaza calea. Am alaturi oameni angelicizati care sunt cu mine dinainte de dintotdeauna si pe care i-as imbratisa ore in sir fara un cuvant.
Un tremur nebun mi-a cuprins sufletul si ma lupt si incerc sa scap de el dar se pare ca nu renunta si acum pielea-mi danseaza pe muzica lui. Mataniile de pe masa inconjoara camera de lumina ce imi patrunde in orbite si un miros de acorduri de chitara imi infunda narile si multumesc ingerului meu ca exista. Il rog sa-mi ierte banalitatea, lipsa de inspiratie, sa nu ma lase niciodata sa ma pierd.
Oamenii mei angelicizati, putinii trecatori prin viata, deja ridati, carunti si plini de grija altcuiva ma asteapta sa trec de mii de esecuri, sa ma maturizez odata, sa ma gasesc/re-gasesc. Si cand ne atingem palmele, ne amestecam sentimentele, gandurile. Ne amestecam. Si se aud soapte. Si eu realizez cati ingeri am... Mai multi decat merit. Prietenii mei care au parasit lumea asta inainte de vreme, prietenii mei angelicizati , camarazii mei de razboi si ingerul cu iubirea lui " care-l devoreaza, care umple toate fisurile si face ca orice incercare de agresiune sa devina pulbere" ( P. Coelho ). Sper sa nu-mi dezamagesc viitorul si sa ajung candva macar praf din aripile unui pui de inger.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu