Gandul de dimineata

Marti ... 3 ceasuri rele ? Nu stiu .. nu chiar ... Si de ce tocmai 3?De ce nu 2? Sau 4? Sau de ce nu 2 si 3 sferturi? Oricum e clar pentru toata lumea ca marti poate fi in fiecare zi .. Am 16 ani si nu stiu daca e varsta de vina sau personalitatea mea deloc impunatoare, sau poate faptul ca orice detaliu prost asezat imi zgarie marginile sufletului din ce in ce mai adanc, pana ramane .. nimic, dar simt ca totul in jur incearca sa imi distruga optimismul si cheful de .. orice. Simt ca nu sunt in stare de nimic, ca nu pot sa duc la bun sfarsit nici macar o ecuatie la matematica sau propozitia asta mult prea lunga si care exprima mult prea putin din ce incerc sa evidentiez. Stiu ca sunt prea emotiva, ca plang prea des, ca rad prea mult, ca ma bucur prea repede. Dar nu asa ar trebui sa fie ? Nu ar trebui sa rad din tot sufletul meu ? Sa ma bucur ca ma trezesc si se vede frumos reflexia soarelui in balta? Sa plang cand ma enervez ? Sa tip cand stiu ca am dreptate ? Sa ma fac auzita ? Sa stiu ca desi eu sunt mica, nici ceilalti nu sunt mai mari ? Nu e normal sa ma afecteze ca sunt multe lucruri in fata carora sunt neputincioasa? Nu e normal sa disper ca ma lupt in nestire pentru o cauza ce pare, de multe ori, pierduta? Atatea contradictii imi ocupa mintea si timpul incat ii invidiez pe cei a caror singura preocupare e o nota buna la fizica sau la mate. Ma enerveaza cand ei se uita la mine urat pentru ca nu-mi pasa ca iau o data un 3 si trec indiferenta pe langa neplacuta experienta.. Desi mi se spune ca nu pot si ca nu am capacitatea stiu sa demonstrez ca doar am momente in care nu vreau... sau nu imi pasa. Momente dedicate sufletului meu, momente in care sunt atat de captivata de o carte incat citesc si la fizica, pe sub banca desigur, cu riscul sa fiu prinsa ... si imi place... si traiesc cartea, si simt emotiile din carte. Momente in care stau duminica in biserica si chiar imi place .. Momente in care simt ca exista un Dumnezeu care chiar intelege toata nebunia asta. Momente in care ascult muzica... Muzica buna care imi intra direct in suflet si stie sa racaie exact unde trebuie. Muzica aceea care ma face sa plang, sau care ma face sa ma ridic de jos, care ma motiveaza intr-o directie. Acorduri ce imi dau senzatii ce oscileaza intre suflet si minte. Note ce imi inunda mintea si ma elibereaza din lumea limitata in care traiesc, si note ce ma aduc cu picioarele pe pamant si care ma ajuta sa ii multumesc lui Dumnezeu pentru ca exist si pentru viata fericita ce mi-a fost daruita. Atunci realizez ca poate nici altii nu merita sa le dau sufletul meu in schimbul unei pete de culoare in viata mea, dar nici eu nu merit multe. Si atunci ... prefer sa traiesc o viata plina de intrebari fara raspuns decat o existenta simpla, ce trece neobservata.